In memoriam Sorin Truşcă

Am aflat cu stupoare că a murit Sorin Truşcă!

Alături de colegii de la fostul Ziar Metrobus, am avut norocul să-l avem redactor-şef în perioada 1999-2002, pe acest minunat jurnalist şi om excepţional. Pe numele complet Silviu Sorin Andrei Truşcă, el plecat dintre noi la doar 65 de ani. Face parte din generaţia lui Cornel Nistorescu, a fost coleg la liceu în Severin cu Virgil Ogăşanu, era prieten cu Marius Tupan… Pe vremuri a lucrat la Publicaţiile pentru străinătate (personal, nu cunosc istoria acestora pentru a spune mai multe…).
Din păcate, în ultimii ani s-a îmbolnăvit şi a trebuit să se pensioneze pe caz de boală, ultimul loc de muncă fiind  revista editată de Radio România, unde era coordonator.
Cred că ar fi meritat o soartă mai bună la cât de bine ştia să conceapă, să dirijeze şi să facă să strălucească o publicaţie, la câte idei extraordinare avea şi la ce tact în a instrui tinerii ce aspirau la meseria de reporter.
Libertatea de expresie venită în 1989 odată cu libertatea de toate felurile l-a prins pe Sorin Truşcă la o vârstă poate nu tocmai fericită, deşi nu era bătrân, însă poate l-a surprins, el fiind un om cu mult bun-simţ. Dacă ar fi avut tupeul altora, sigur ar fi ajuns un mare comentator pe la televiziunile noastre. Nu i-a plăcut însă această băgare în faţă. În schimb, dădea tot ce avea mai bun când era vorba ca micul ziar la care lucram (prima publicaţie gratuită din România, cotidian ce se distribuia în metrou şi în autobuzele din Bucureşti - parte din Trustul Expres, adică EVZ &co). Datorită lui, acel ziar avea o anumită demnitate şi apărea onorabil, întotdeauna şi cu texte în exclusivitate. Ţin minte ce liste impresionante de idei de reportaje şi anchete ne dădea la şedinţele de redacţie şi cum reuşea să ne facă pe toţi să ne simţim importanţi în mica noastră pătrăţică pe care o aveam în grijă…
Era un om relaxat. Avea şi mult umor. De exemplu, pe vremea aceea, angajaţii trustului primeau zilnic din partea companiei un sandvish, cafea şi apă. Uneori se întâmpla să fie o chiflă şi câţiva crenvurşti. Ne zicea: „Hai că au băgat degeţele!” Sau, o vorbă pe care n-am uitat-o, atunci când cineva persifla vreun om mai în vârstă, îi zicea: „Tinere, nu râde de viitorul tău!”.
Avea talent şi la pictură. Îl vedeam uneori căutând idei de tablouri, scotea de pe internet la imprimantă câte o floare nu chiar comună, îi decupa o anume parte şi o folosea ca model, pictând acele ciudăţenii de corole. O clinică din Germania unde lucrează nişte prieteni de-ai săi are pereţii decoraţi cu lucrările sale.
Scria şi poezii destul de interesante, dar nu se zbătea să le publice, doar o dată i-au apărut în acea perioadă nişte poeme în Luceafărul.
Ştiam pe atunci că a scris şi o carte, ceva de ordin practic, dar nu am văzut-o niciodată, stocul fiind epuizat de mult, şi, căutând acum ceva date despre el, am descoperit coperta: „Să construim singuri jucării”, Editura Ceres, 1979.
Ţinea mult la soţia sa, o distinsă doamnă, matematician de formaţie, şi era mândru de cei doi fii, Mihnea şi Vlad. 
N-am nici măcar o fotografie cu Sorin Truşcă, asta poate pentru a-l ţine minte mai bine aşa cum era….
Îmi voi aminti todeauna cu drag de acest om minunat, şef bun şi profesionist desăvârşit al meseriei noastre.
Dumnezeu să-l ierte!