Cartea care m-a fascinat în 2014

Camelia Carmen Cavadia, PR la Antena 1, deţinătoarea interesantului blog "Cărţi cu suflet",  a realizat o anchetă literară şi a publicat-o pe blogul amintit, anchetă la care m-a invitat şi pe mine să răspund, alături de Cristina Bugnar, Alina Sin, Ioana Dincă, Cristina Severin, Victor Arvunescu, Carmen Ştefancu, Horia Ghibuţiu, Vasilica Rogozanu, Mioara Tronaru, Patricia Diculescu, Alina Birman, Raluca Damian, Alina Bucsain, Andreea Neaună. Tema a fost: ce cărţi am citit în 2014 şi ne-au plăcut? De fapt, ce carte, doar una. Iată ce am avut de spus.  

„Sub gheţar”, Halldor Laxness 

Citesc cărţi ca să fiu impresionată, altfel, la ce bun, nu-i aşa? Dar unele lasă urme mai adânci decât altele, iar una dintre acestea, citită de mine în 2014, a fost „Sub gheţar”, de Halldor Laxness. Povestea islandezului n-are cum să te lase rece. Este o carte stranie, alcătuită ingenios, sub forma unei lungi scrisori (sau a unui raport), amintindu-ţi oarecum de romanele epistolare de secol XIX, deşi atât de diferită prin tematică şi scriitură. Se împletesc aici fantasticul, cu absurdul, comicul şi tragicul, atât de subtil că nu observi limita dintre acestea.

Suprarealista poveste este spusă de un emisar „teolog”,  trimis de episcopul său spre a cerceta neregulile ce se petrec departe de oraş, într-o micuţă comunitate creştină ce trăieşte la Gheţar. Tot ceea ce află emisarul este un amestec de vechi credinţe populare, obiceiuri stranii ale localnicilor, frânturi de legende nordice, apariţii şi dispariţii de personaje fabuloase, mai ales feminine, învieri din morţi, pe fondul unui sentiment de bulversare continuă şi de schimbare a firului logic al lucrurilor.  

Sunt fascinante basmele nordicilor, iar „Sub gheţar” m-a captivat în aceeaşi măsură în care m-au încântat întotdeauna basmele de orice fel. Este posibil ca Islanda să să aibă ceva magic, care face să izbucnească poveştile ca gheizerele. Nu degeaba este ţara cu cei mai mulţi scriitori din lume şi nu întâmplător Halldor Laxness a primit premiul Nobel în 1955.
Toată ancheta o puteţi citit aici.

  

Scorpie şi gheonoaie

Scorpie şi gheonoaie,

Zână de prin glod şi zoaie,

Cămilă cu trei cocoaşe,

Porc jegos cu şapte boaşe,

O răscruce fără cruce

Şi-un picior venind se duce,

Şarpe năpârlit, balaur,

Tinichea spunându-şi aur,

Otrăvită gheară blândă,

Burdihană prea flămândă,

Capricorn cu cornul rupt,

Ce la mumă rece-a supt,

Oglindă fără argint,

Urâţenii de alint

Ce în zori trezesc grădina,

Tremurând spre morţi sulfina,

Tot aşa până-n vecie,

Numai dragoste să fie

Când îmi spui cât sunt de rea,

Cuţite în catifea.

Arbalete şi scaieţi

Cele mai frumoase poete

Au în loc de inimi arbalete.

Cei mai nefericiţi poeţi

Au în loc de suflet un maldăr de scaieţi.

Stihuitori la picioarele humii,

Ei sunt sarea pământului şi buricul lumii.

Rotitoare ceruri cu sori uimitori,

Ar orbi într-o clipă de s-ar şti simpli muritori.

Aşa de tineri, aşa de dureroşi între cărţi,

Scoate din sângele lor moartea cu prea finele-ţi dălţi.

Dacă sunt goi pune pe ei vreo hlamidă,

Sunt flutruii tăi aurii, s-au lepădat de omidă.

Prea frumoşi, prea copii, prea poeţi,

Doamne, fă din lamele lor colivii pentru sticleţi.

  

citind marii poeţi

Ar trebui să mă opresc

din citit poezie

prea mă îndrăgostesc

de sufletele tuturor poeţilor mari

prea aş vrea să-i iau acasă pe toţi

dar ah mă potolesc repede

îmi aduc aminte

că la mine e mereu curăţenie generală

şi nici n-aş putea să le explic nimic vecinilor

din sonorele recitaluri nocturne ale noastre

dar care noastre

când eu n-am mai scris nimic de o mie de ani

de când citesc întruna marii poeţi pe care

aş vrea să-i iau la mine acasă dar

îmi amintesc de curăţenia generală

şi de vecini şi de faptul că n-am mai scris de mult.