Simona, eşti înaltă cât Everestul, dar cred că poţi să mă auzi când îţi
spun aceste lucruri.
Tu nu eşti Simona Halep, fiica părinţilor tăi, nu eşti fata care se închină
la sfârşit de meci câştigat (chiar, de ce nu te mai închini în ultima vreme?);
nu eşti Simona pe care o înjură unii, nu puţini, care scot din adâncurile
lor necontrolate frustrarea personală că nu au reuşit ei nimic în viaţă şi nici
cei în care au crezut;
nu eşti Simona Halep lângă numele căreia scrie Rou şi este steagul ţării
noastre pe care spui că o iubeşti şi te cred;
tu nu eşti Simona Halep care are „probleme cu mentalul”, cum spun „specialiştii”
de pe facebook, crezând că este normal să câştigi toate meciurile din toate
turneele şi că n-ai avea dreptul la înfrângeri;
tu nu eşti Simona care ne face să râdem şi să plângem la victorii şi la
inevitabile eşecuri, căci ştim şi noi, aşa e în tenis;
tu nu eşti fetiţa care le strica cu mingea pereţii casei bunicilor pentru
că adora să joace tenis chiar şi la perete;
tu, Simona, nu eşti acea fetiţă speriată de Şarapova de 7 ori ca într-o
poveste proastă şi care a învins-o atunci când nimeni n-a mai crezut;
tu nu eşti minunata sportivă care a umilit-o pe Serrena la Turneul Campioanelor,
nici fata cea mai frumoasă de pe teren, oricâte cristale Swarowski şi-ar pune
în miez de zi rusoaica aia fiţoasă;
nu eşti Simona care vine dintr-o ţară săracă, neştiută pe harta lumii, ţară
în care eşti groaznic de iubită de unii şi cumplit de urâtă de alţii (nu-i lua
în seamă, nu este vorba decât despre ei înşişi aici, ştii şi tu).
Nu, Simona, tu nu eşti nimic din toate astea.
Tu eşti Simona ta, nu mai a ta, cea făurită de tine în propria inimă, acolo
unde poţi să fii nimeni şi nimic, dar unde eşti numărul 1 dintotdeauna, unde
câştigi toate marile şlemuri învingând-ţi toţi demonii, când îţi asculţi
îngerul alb care îţi spune că totul este între tine şi tine. Pe viaţă şi pe
moarte. În definitiv, totul este ceva atât de personal, numai între tine şi
Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu