joi, 27 februarie 2014

Scripcarul pe acoperiş



sunt scripcarul pe acoperiş
vreau să spun de pe toate acoperişurile lumii
copiii de lapte mă ştiu
se sperie de paşii ce se aud înfundat
până în inimă
pisicile mă ştiu când noaptea alergăm împreună
şi râdem de versurile noastre triste
doar voi nu mă cunoaşteţi 
cu ceasurile voastre potrivite după un alt timp
îmi pare rău dar 
când scrieţi poezie din plictisul grăsuţ al fericirii
mâinile voastre stângi ivesc excrescenţe în loc de mângâieri,  
iar din mânile drepte 
creşte o mare umbrelă de carne
să vă adăpostească de posibile întâmplări

şi nu este ceea ce credeţi
ploaia cade pe acoperişurile de tablă
pisicile alunecă de pe coame
hohote se înalţă din oraşul de carne fericită.


 

2 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

... Și-un drac în frac, fuge tropăind.../de-mi aud și acum, cum îm țiuie/prelung urechile
P.S. Mă bucur că mi-ai adus în dar, acest poem despre vremurile când jucam șotron și cuvântam: an-an-dez/dizi-mani-frez/dizi-mani-pomparez... etc

Daniela Şontică spunea...

Adevăratul şotron urmează zilele viitoare, asta e doar aşa, o prefaţă... Mulţumesc de cetire.