de când îmi ascund tăcerile vinovate,
amintirile vin cu tunet şi numai ca să invioreze raţele
sălbatice
mereu dornice de o baie:
suntem zglobii,
de ce nu râzi?
vrând cu aceasta să-mi smulgă promisiuni deşănţate.
Un râu la ecluze este mirarea matinală
că nu mi-am pierdut instinctul de a pune pe foi de tutun
aceeaşi neînvăţată melodie,
fugi de maluri riscante,
mai sănătos ar fi să treci peste ridicola teamă de frig
şi să-ţi prinzi degetele uşor de marele gheţar.
2 comentarii:
:) Ce frumos! Te imbratisez.
Şi eu, dacă tot ştiu cine eşti...
Trimiteți un comentariu