miercuri, 13 noiembrie 2013

poeme din "Arlechini"

Câteva poeme din volumul „Arlechini într-o pădure sălbatică”, apărut la Editura Vinea, în 1995.

Atunci

Încă mai poţi fi fericit
dacă te duce pasărea-n aripi.

Rămâne cuvântul pedespind
golul lucrului
beţia plăcerii
de a te şti neştiind
aceleaşi şi aceleaşi
semne
neputincioase semne de semne
ce cad în tine
ca piatra ce sapă
drumul
nespusa piatră ce sapă
pe unde te-ntorci uneori
când iubeşti.

Imposibil

E un aer străin
se simte cum
primul om care va zâmbi
va suferi tot restul vieţii.

De mi-aş fi putut atunci
decoji inima
s-o dau hrană
peştilor mâncaţi la cină
şapte ani la rând
de ascetul fără copilărie!

Acum l-ar speria
cicatricile.

Hemografie

Pe ziduri
insecte mult mai efemere
dau autografe cu sângele meu.

Plictiseală

- Ajută-mă să fac altceva, i-am plâns.
- Mănâncă-ţi lacrimile.
- Nu mai am, i-am râs.
- Vinde-ţi râsul.
- Nu sunt ape să-l spăl, i-am zis.
- Înalţă umbra-ţi.
- Scările s-au rupt coborând, i-am strigat.
- Vorbeşte mai încet.
- Nu ne aude nimeni, i-am şoptit.
- Atunci taci.

Şah

Întrebătorul trup
răspunzătorul suflet
pionul alb
pionul negru
regina e pe moarte
regele disperă
nebunul râde
nebunul plânge
campionul nu mai are
timp să-şi bea şampania
stăpânul ordonă stingerea.


Monolog

Savurează totul meticulos
ar putea fi ultimul tău prilej
de a călători.
Soldat
ai uitat
să mai cânţi?
Aşa, mai cu viaţă – cântecul morţii sublim.
Numai în copilărie
am auzit un cântec mai frumos.

Cadenţa, cadenţa!
Hai, aminteşti părul iubitelor în ploaie
şi gleznele cailor nebuni
mai repede soldat să prindem
ora exactă şi fluxul oceanului cosmic.
Chiar crezi că se moare
la cursele de viteza luminii?
Prostii. În vechime
mii şi mii mureau de câte ceva.
Soldaţii nu ascultă poveşti
când sunt în misiune
şi nu obosi ca o aşteptare,
executarea!
Ţi s-au umezit ochii
şi-n loc de urme laşi piramide,
sărmane, cine te crezi...
(...) Ce tot spui acolo
am ajuns - cum nu e nimic dincolo?
Uită-te bine şi fă să fie ceva.
Îşi ordon, ai auzit?

Vrei să spui că nu mai e nimic
în afară de coroana pe care am pierdut-o?
Da, să trăiţi!
O să construiesc imediat nişte scări
din  acest interminabil nimic.





2 comentarii:

ștefan s. spunea...

Superbe versuri!
Pentru mine, care nu am acces la cartea dvs, e o mare bucurie ca le pot citi aici.
Multe bucurii si spor la scris va doresc!

Daniela Şontică spunea...

Mulţumesc! De aceea am şi postat aceste poeme aici, cartea nu se găseşte de mult prin librării. Nu că altfel poezia ar fi la mare căutare...