Unde eşti pasăre
unde eşti?
Penele tale verzui îmi amintesc
cum ochiul lui îşi făcea cuib lângă tine
şi mă întreba:
Primeşti să ai trupul verde?
Primesc.
Ne opream la marginea pădurii
să aruncăm o piatră mică în apă.
Să nu uităm să mai trecem pe aici
când vom îmbătrâni
îmi spunea.
Printre copaci
creştea o dună de nisip ca o îndoială
acolo stăteam la soare
printre şopârle îndrăzneţe.
Câte o adiere caldă
ne tulbura fugar filele cărţii
din care citeam împreună flămânzi.
O să-ţi prind vântul pe inelar
îmi spunea
aruncând altă piatră în apă.
Să nu uităm să mai trecem pe aici.
Şi ochiul lui
era cuibul păsării verzi
din care zburau în zare viitoarele regrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu