Stăpânul frunzelor

Era într-adevăr un băiat foarte bun,

mi-am dat seama de asta

când a vomitat cordonul de mătase

din care s-a răspândit în jur atât de multă linişte

încât şi frunzele plopilor de pe marginea drumului 

s-au oprit din tremur -  

„e poate stăpânul frunzelor de plop”

m-am gândit.

În afară de asta

câinii se gudurau fericiţi

când îl vedeau de departe,

copiii de la sânul mamelor arătau spre el cu încredere,

iar în sinea mea

am văzut chiar un bolnav cum s-a atins de el optimist

şi cu privirea apoasă.

Drumul era aspru ca o scoarţă de copac

şi l-am luat de mână.