În anii '80, Ioan Alexandru nu numai că era ca unul dintre cei mai mari poeţi religioşi în viaţă, dar se manifesta şi ca unul dintre cei mai curajoşi cetăţeni ai regimului comunist. Poetul născut în noaptea de Crăciun a anului 1941, parcă predestinat să trăiască fiorul mistic, a susţinut la Universitatea din Bucureşti un curs de ebraică prin care le vorbea studenţilor despre Dumnezeu şi le descifra tainele limbii în care Elohim se adresa patriarhilor biblici şi profeţilor care l-au vestit pe Iisus Hristos.
Era un lucru nemaiîntâlnit şi de o libertate extraodinară ce se petrecea la acel curs. Nu se ştie cum a fost aprobat acel curs. Se pare că autorităţile au fost deranjate din ce în ce mai mult de existenţa lui. La un moment dat, se adunau prea mulţi tineri şi se auzeau lucruri peste care regimul dorea tăcere adâncă.
Se ştia că erau şi securişti în sală, veniţi sub masca interesului pentru cuvântul inspirat al poetului, deşi se vedea clar pentru ce sunt acolo. La început, Ioan Alexandru a fost lăsat să-şi ţină cursul, dar cu cât se ducea vestea mai mult despre el şi participau mai mulţi oameni, cu atât era mai rău văzut. Astfel încât, în vara lui 1989, atât poetul, cât şi unii apropiaţi ai lui, au fost anchetaţi la Securitate.
"Am descoperit în discursul său o manifestare publică a credinţei" Cursul de ebraică într-o lume osificată în laude la adresa dictatorilor a făcut vâlvă prin lauda la adresa Creatorului. Studenţii simţeau că participă la ceva extraordinar. Veneau să-l asculte pe Ioan Alexandru nu doar studenţii lui, ci şi liceeni entuziaşti, cursanţi de la facultăţi ce nu aveau nici o legătură cu literatura şi chiar oameni de cultură. A fost văzut în sală de câteva ori părintele Nicolae Steinhardt, care fusese unul dintre prigoniţii regimului, care suferise în temniţă, el însuşi încă urmărit de Securitate.
Unul dintre foştii martori ai acelei vremi a fost inginerul Silviu Despa, care, vrăjit de personalitatea poetului, a căpătat altă viziune asupra vieţii, iar mintea şi sufletul i s-au deschis spre credinţa în Dumnezeu. Ne-a povestit unele lucruri de atunci."Eram încă liceean când, prin anii '80, umblam prin bisericile din Bucureşti după hrană spirituală şi cunoştinţe teologice.
Am avut şansa ca în familie să descopăr prin credinţa mamei o lume spirituală cu valori întemeiate pe morala creştină. Regimul acelor vremi nu oferea decât surogatul de ideologie ateist-comunistă pe care încercau să-l inoculeze, prin liderii de opinie ai timpului, tinerilor lipsiţi de educaţie religioasă. La finele liceului, am auzit de la un profesor de sport, pasionat de poezie, de interesantele prelegeri ţinute de Ioan Alexandru la Universitate. Am fost prezent din curiozitate la acest curs facultativ şi am descoperit mai mult decât cursul în sine de limba şi literatura ebraică, am descoperit în discursul său o manifestare publică a credinţei în Iisus Hristos într-un spaţiu universitar, un lucru cu totul ieşit din comun în acele vremuri. Am simţit din primul moment că întreaga sa tărie de caracter şi mai ales curajul de care dădea dovadă proveneau din comoara de înţelepciune ascunsă în buna interpretare a Sfintei Scripturi. La cursul lui Alexandru, călugărul Nicu Steinhardt era o prezenţă stridentă şi inconfundabilă în rasa lui de monah. Dacă nu mă înşel, la cursul de la Arte venea şi Andrei Pleşu", povesteşte Silviu Despa.
"Întotdeauna venea la curs cu Sfânta Scriptură, scrisă cu literele vechi ebraice. Era plină de notiţe şi sublinieri. Analiza fiecare cuvânt scris, încercând să-i pătrundă înţelesul spiritual şi filologic. Desfolia înţelesurile cuvintelor până ajungea la miezul de foc al lor care se arăta energizant, plin de încărcătură spirituală. Parcă am şi acum în faţa ochilor pe Ioan la catedră cu Biblia, mare, îmbrăcată într-o hăinuţă mov, deschizând-o de la sfârşit, întrucât era scrisă în textul original ebraic care se citeşte invers decât suntem noi obişnuiţi. La fel de însemnată era şi Septuaginta, Vechiul Testament scris în greaca veche, din care ne citea adesea. Erau comentate cuvintele greceşti în spaţiile dintre rânduri pentru a desluşi mai bine înţelesul lor. Punea preţ pe interpretarea lor corectă. Îmi aduc aminte de îndemnul său către studenţi: «Folosiţi aceşti ani de foc din viaţa dumneavoastră, învăţaţi limbile ce păstrează cuvintele Domnului în Evanghelii şi Scripturi: greaca veche şi ebraica proorocilor, apoi latina sfinţilor strămoşi fără de care nu se poate lucra cum se cuvine în ogorul mântuirii»", îşi aminteşte fostul cursant al lui Ioan Alexandru.
Era chiar atât de liber poetul să ţină acel curs? Silviu Despa ne spune: "Ioan Alexandru a fost şicanat, făcut nebun, ameninţat, dar cred că a fost şi protejat de anumite personalităţi ale timpului. Cursul său a fost susţinut pe învăţătura Mântuitorului, care spune «Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii». A fost ajutat, desigur apărat la nivel formal, şi de doctoratul sau masteratele în literatura comparată sau limbi moarte, pentru că altfel îl internau de mult la psihiatrie slujitorii ateist-comunismului". În afară de cursul de ebraică, Alexandru mai ţinea un curs de spiritualitate bizantină la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu".
În vara lui '89, anchetaţi la Securitate
Poetul şi cursanţii lui au avut parte şi de intimidare din partea autorităţilor, ba chiar mai mult decât atât, spune Silviu Despa: "Uneori, la Universitate, găseam sala de clasă încuiată, fiind nevoiţi să ţinem cursul prin podul clădirii sau în atelierele de lucru. Adesea, portarul instituţiei legitima studenţii şi participanţii care veneau la orele de curs. Cred că erau metode de descurajare şi de urmărire a noastră. Nu ştiu cum se întâmpla că numai la orele lui Ioan se stingea lumina în toată Universitatea, fiind nevoiţi să stăm uneori la lumina lumânării. Cel mai descurajant moment a fost în vara lui '89, când am fost anchetaţi de Securitate câţiva participanţi la curs în urma unor vizite acasă la Petre Tuţea. Ioan Alexandru ne-a solicitat în aula Universităţii să-l vizităm pe Ţuţea, întrucât era neputincios şi neajutorat în garsoniera de la Cişmigiu. În discuţia cu Ioan Alexandru pe care am avut-o după ce am fost anchetat mi-a spus că de fapt se urmăreşte închiderea cursului de ebraică. Nu au mai apucat să îl închidă, întrucât a venit, hai să-i zicem, Revoluţia".
Silviu Despa a ajuns unul dintre apropiaţii poetului-profesor şi îşi aduce aminte chiar de un moment mai puţin obişnuit: "Odată m-a invitat la catedră în locul său să prezint traducerea unui imn al poetului Roman Melodul din veacul al şaselea, în faţa participanţilor la curs, spunându-mi că el trebuie urgent să plece. Mi-a lăsat în faţă pe catedră câteva hârtii scrise cu stiloul cu multe ştersături şi tăieturi pline de cuvinte greceşti şi româneşti amestecate. Am încercat să descifrez câteva fraze, după care m-au asaltat la catedră toţi cursanţii ca să desluşim împreună cele scrise de profesor. Am rămas cu amintirea plăcută a acelui frumos imn...".
După 1989, Silviu Despa a realizat un film documentar despre Ioan Alexandru intitulat "Mai presus de moarte în Iubire".
Intreţine un blog dedicat personalităţii marelui poet român şi creştin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu