Victor Feneşiu, un suflet alb pentru Valea Neagră

Între personalităţile care au mărturisit credinţa în Dumnezeu cu preţul vieţii s-a aflat şi Victor Feneşiu (1890-1952), personalitate a Banatului, participant la actul Unirii din 1918. Suferinţele din închisorile prin care a tre­cut au dus la moartea lui în lagărul de la Valea Neagră.


Născut într-o familie cu sentimente profund na­­ţionale şi cu respect pentru valorile neamu­lui şi pentru Biserică, Victor Feneşiu a venit pe lume în Făget (judeţul Timiş). După absolvirea cursu­ri­lor primare în localitatea natală, a studiat la Şcoa­la Comercială Superioară din Timişoara, tinereţea fiindu-i marcată de participarea cu însufleţire la miş­ca­rea politică naţională din Banat, dar şi la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Între 1933-1937 a fost ales senator de Se­verin, ca dovadă a preţuirii de care se bucura. S-a de­dicat cu multă râvnă susţinerii materiale a mul­tor biserici şi asociaţii cultu­rale şi comerciale din Timiş.

Istoricul Dumitru Tomoni scrie în monografia Fă­ge­tului că Feneşiu a obţinut finanţare şi a participat cu bani proprii la renovarea şi dotarea corespunzătoare a 12 biserici ortodoxe şi oficii parohiale, 10 primării, precum şi a 19 şcoli din Făget şi împrejurimi. Din convingere creştină a contribuit financiar şi la ridicarea Crucii de pe Muntele Mic dedicată eroilor bănăţeni căzuţi în lupta pentru reîntregire.

Ales în 1946 deputat din partea Partidului Naţional Liberal, a contribuit cu şi mai mare zel la moderniza­rea instituţiilor din locurile natale, considerând că „bi­se­rica este un suport esenţial în propăşirea ţării şi buna înţelegere între oameni" („Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist", Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).

Autorităţile comuniste au sesizat că un om ca Feneşiu poate fi un pericol pentru sistemul ateu, astfel încât la 4 martie 1948 l-au arestat, cu vina de „crimă de sabotaj la adresa statului". Eliberat după un an şi şase luni, a fost supravegheat şi ameninţat mereu, apoi a fost arestat din nou la 15 august 1952, trimis la Timişoara, iar de acolo la Canal.

O mărturie zguduitoare din „lagărul groazei", cum mai era numit lagărul de la Valea Neagră, a de­pus Mihai Capotescu, în articolul „Convoiul morţii": „Era târziu în noapte când la porţile lagărului au sosit primele maşini din care au început a coborî, mai mult îmbrânciţi şi înjuraţi, sprijiniţi în ciomege şi cârje nişte bătrâni încovoiaţi de povara anilor pe care îi duceau în spate. Erau toţi uzi şi murdari pe hainele pe care le purtau pe ei, de-abia târându-se prin noroi.

Călăii îi mânau din urmă, fără nici o milă, ca pe nişte animale, ţipând şi înjurând, lovindu-i pe unde ni­me­reau. (...) Am întâlnit în acest convoi mulţi oa­meni care făcuseră parte din elita intelectualităţii bănăţene şi care ne-au condus oraşele cu cinste şi demnitate în Ba­nat. Am întâlnit aici pe fostul primar al oraşului Timi­şoara, dr Băran, pe senatorul Victor Feneşiu din Fă­get şi încă mulţi alţii. (...) Mulţi dintre ei s-au îm­bolnăvit şi nu au mai apucat să-şi mai vadă fami­lia.

Dr Bălu din Reşiţa a murit în aceste locuri groaznice. Se­na­torul Feneşiu din Făget a murit în braţele noastre".

Trupul lui a fost îngropat în cimitirul satului Valea Neagră, după cum se menţionează într-o scrisoare din 1953 trimisă de preotul Constantin Dobrişoiu către familia Feneşiu: „Într-adevăr, din cercetările făcute de mine reiese că decedatul Victor Feneşiu se găseşte înmormântat în cimitirul comunei noastre. A încetat din viaţă la data de 30.XII.1952 şi a fost înmormântat la data de 3.I.1953. Cauza morţii este cancer sto­macal".

Mai departe, preotul asigura familia că deţinuţilor îngropaţi acolo le făcea el o slujbă mai târziu şi le punea o cruce la căpătâi, dar că uneori erau aduşi mai mulţi odată şi nu mai ştia cu precizie dacă erau puse corect crucile. Dar Dumnezeu, care nu trece nimic cu vederea, ştie cu siguranţă şi suferinţele acestui martir al Său, iar sufletul lui străluceşte în veşnicia fericită, ne­maiavând atâta importanţă unde îi este trupul îngropat.


Publicat in Jurnalul de Duminică, 27 septembrie 2009