vineri, 28 februarie 2014

Pasărea din lună

Când aerul îmbălsămat de fâneţe
şi zgâriat de ghearele guguştiucilor
devenea insuportabil
lipit ca un maieu uriaş de trupurile noastre aţoase
ne chemau dulghinele transparente ale Pecinegei
săpate la subsuoara malurilor reci.
Ne zbenguiam prin apă
cu inimile sfârâind precum sarea ce căptuşea pietrele netede de pe margini,
bucuria curgea vindecând totul în cale
chiar şi câte o bătrână cu ciolane reumatice
despuiată în budigăii ei bej de care ne hlizeam pe furiş.
În fericirea aceea aş fi putut să învăţ să înot
însă şarpele fricii îmi umbla pe sub piele
când vântul lepăda solzi verzui pe spinarea bulboanei.

Era vremea să pândesc pasărea lunii
ce urma  
să ne răpească 
şi să ne ducă

într-o lume în care am fi rămas mereu copii. 


joi, 27 februarie 2014

Scripcarul pe acoperiş



sunt scripcarul pe acoperiş
vreau să spun de pe toate acoperişurile lumii
copiii de lapte mă ştiu
se sperie de paşii ce se aud înfundat
până în inimă
pisicile mă ştiu când noaptea alergăm împreună
şi râdem de versurile noastre triste
doar voi nu mă cunoaşteţi 
cu ceasurile voastre potrivite după un alt timp
îmi pare rău dar 
când scrieţi poezie din plictisul grăsuţ al fericirii
mâinile voastre stângi ivesc excrescenţe în loc de mângâieri,  
iar din mânile drepte 
creşte o mare umbrelă de carne
să vă adăpostească de posibile întâmplări

şi nu este ceea ce credeţi
ploaia cade pe acoperişurile de tablă
pisicile alunecă de pe coame
hohote se înalţă din oraşul de carne fericită.


 

miercuri, 19 februarie 2014

Je me suis maintes fois couchée sous tes fenêtres

mais sans jamais comprendre

pourquoi je n´ai pas réussi à te rêver
et je me réveillais

dans mon oeil droit avec un océan de sable

le souffle le soupir me disais-je

et je me glissais vers le côté chaud du vent

 et quoique j entendisse tes sèves montant
 
de tes pieds jusqu´à ton coeur

tu m´abandonnais entre les mendiants

des sentiments d´usage unique
 
alors je chiffonnais la sonate de la lune

je la mettais en miettes je l´avalais

et je ne me sentais plus si seule

je ne me sentais plus si seule dans mon tréfonds

et je m´accommode de cette amputation

comme d une accolade à mille bras.
 
(Traducere Claudiu Soare)
 
 

 

 

joi, 13 februarie 2014

Dunărea noastră

Prin curtea noastră trecea Dunărea.
Izvora de dincolo de grădina lui Moş Gavrilă,
unde erau Munţii Pădurea Neagră.
Primăvara se umfla de la zăpezile topite,
mai spre vară seca de tot,
dar era tot Dunărea noastră.
Oamenii mari ii spuneau Izvoraşul,  
habar n-auveau ei
că pe un mal stăteau dacii,
pe altul romanii
şi se băteau cu săbii galbene din coceni
şi trăgeau cu arcuri de alun,
iar cateodată se mai amesteca şi Winnetou printre ei...

Doar mama credea cu noi toate,
doar ea ştia să impingă mai aproape harta
ori de cate ori ne intorceam invinşi de la război 
şi tot ea uita mereu
cat de rece era Dunărea
şi mă trimitea să spăl toate cizmele de cauciuc in apele ei.

  

marți, 11 februarie 2014

Jocul















În ziua aceea jocul era cam aşa:
când zmeul ajungea printre nori
ea trebuia să repare cât putea de repede cuvântul aşezat în iarbă,
să-l dreagă cu pene de ghionoaie,
până când, din vraja ei soseau în zbor
cojile de ouă de guguştiuci
pe care scrisese un cântecel vesel.
Fratele mai mic venea în hăinuţa lui roşie,
peltic şi curios, alergat ca întotdeauna de curcani,
se împiedica şi dealul Ciufului cădea peste el,
păsăroiul cu ciucurii cărnoşi
îl privea cu ochiul de pe partea stângă.  
Hai, o dată, să nu pierdem desenele cu Mihaela şi Azorel!
Omleta cu frunze de lalea sălbatică rămânea
să aştepte alt prilej pentru ospăţul prinţilor.