Pesamosca, de gardă pentru totdeauna

Supranumit Ingerul copiilor pentru felul sau iubitor si devotiunea cu care ii ingrijea pe copii dupa ce ii salva prin operatii dificile, doctorul Alexandru Pesamosca locuieste cu trupul si dupa moarte alaturi de pacientii sai, deoarece a fost ingropat langa spital.

Ilustrul chirurg a fost înmormântat sâmbătă, 3 septembrie, în faţa capelei Spitalului „Marie S. Curie”, din Bucureşti, sub privirile întristate ale sutelor de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un sobor de preoţi în fruntea căruia s-a aflat Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a şi citit, la finalul slujbei, mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Garda de Onoare „Mihai Viteazul” i-a acordat onoruri militare, aşa cum se procedează în cazul marilor personalităţi.
Rude, prieteni, colegi şi o mulţime de foşti pacienţi - desi nu atat de multi de pe cat ar fi trebuit - unii veniţi de la zeci de kilometri depărtare, dar şi oameni care l-au admirat şi au dorit să îl conducă pe ultimul drum pe profesorul Alexandru Pesamosca au izbucnit în aplauze împletite cu lacrimi în momentul în care trupul său neînsufleţit a fost scos din capelă pentru prohodire.
Capela cu hramurile “Cuviosul Stelian” şi “Sfinţii Martiri Brâncoveni” , al cărei ctitor este Alexandru Pesamosca, a fost pur şi simplu împrejmuită cu încă un gărduleţ, de data aceasta format din coroane şi buchete de flori aduse de oameni.

In arsita toamnei

Arşiţa nemiloasă din vremea slujbei de înmormântare, săvârşită în spaţiul dintre spital şi bisericuţă, imprima o tristeţe în plus întregului cortegiu.
Doar omizile şi-au văzut nestingherite de treabă, forfotind în pomişorii din jur, căzând pe umerii celor care participau la slujbă. „Totul e deşertăciune!”, părea să-ţi spună tabloul frunzelor tocate de micuţele fiinţe flămânde. Nu şi despre viaţa eminentului chirurg se poate spune aşa!
Nu deşertăciune, ci împlinire fericită a fost viaţa acestui om născut la Constanţa la 14 martie în 1930 şi devenit un chirurg pediatru de talie internaţională. Copilul care îşi dorise să fie ofiţer de marină, ca tatăl său, a devenit ceva mult mai bun pentru cei din jur, un medic chirurg peste care inspiraţia divină venea fără greş când se ruga în faţa icoanei, aşa cum făcea înainte de operaţii. Citind şi auzind atâtea şi atâtea lucruri incredibile despre „tata Pesi” ori „Îngerul copiilor”, cum era alintat, eşti de-a dreptul copleşit. Parcă ai reciti părţi din biografia unui alt chirurg pentru care profesia şi era slujirea continuă a aproapelui: episcopul Luca al Crimeei, canonizat nu de mult.

„Am iubit mult copiii”

Dăruirea cu care doctorul Pesamosca a slujit la căpătâiul celor mici, operaţi de mâinile sale şi scoşi din cine ştie ce grozave malformaţii congenitale, faptul că nu lua niciodată bani pentru munca lui, că a ales să locuiască până la moarte în cabinetul său de lângă sala de operaţii ca un savant-călugăr - toate acestea te fac să-l aşezi în rândul sfinţilor. Al tămăduitorilor fără de arginţi. Iubit de atâta lume, în primul rând de cei vindecaţi şi de familiile lor, care ar putea popula un oraş întreg, doctorul Pesamosca pare să fi coborât printre noi dintr-o stirpe pe cale de dispariţie. Poate de aceea nu toţi confraţii îl aveau la inimă. La urma urmei, „buldogii”, cum le spunea chiar el, nu puteau să fie indiferenţi când tocmai cel mai bun dintre ei era şi cel care nu pretindea nimic pacienţilor, în timp ce ei întindeau mâna spre ban. Singura lui recompensă era bucuria celor vindecaţi. Spunea într-un interviu din Formula As: „Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie".

A suferit ca Iov

Dacă Dumnezeu i-a dat din belşug darul de a vindeca peste 45.000 de copii de-a lungul vieţii, i-a dat însă şi mari încercări. Amândoi băieţii i-au murit de cancer, bisturiul şi ştiinţa sa rămânând neputincioase în faţa durerii propriilor copii. Şi-a pierdut şi soţia. Asemenea lui Iov, a rezistat nefericirii, s-a întărit şi mai mult în credinţă şi s-a dedicat cu totul altora. N-a mai putut să intre în propria casă după ce a rămas singur. Din 1999, s-a mutat definitiv în cămăruţa de câţiva metri pătraţi de la spital. Mereu lângă sala de operaţii, a continaut să opereze pacienţi până târziu, după 70 de ani. O hotărâre din 2006 a ministrului sănătăţii, fost student al său, care prevedea ca medicii de peste 65 de ani şi profesorii de peste 70 să înceteze activitatea în sistemul medical public, l-a întristat foarte tare. Avea 76 de ani. Era gata să fie dat afară şi din camera de la spital. Presa a făcut atunci o presiune importantă şi conducerea spitalului l-a lăsat să locuiască în continuare în modestul spaţiu. În ultimii trei ani inima sa se îmbolnăvise grav, anii de nopţi nedormite spunându-şi cuvântul.

Sorin Oprescu: “Un patriarh al chirurgiei româneşti”

Era vizitat destul de rar, trecându-i pragul mai ales medicii tineri care îi cereau sfatul. Acolo, în fostul cabinet devenit locuinţă, doctorul Pesamosca trăia printre amintiri şi cărţi de specialitate, scria articole pe teme medicale şi religioase. Şi suferea dureri destul de mari, fiind imobilizat la pat. Camera îi era ticsită însă de saci de scrisori de mulţumire pe care i le trimiseseră de-a lungul anilor foştii pacienţi, păstra cu sfinţenie sute de fotografii şi alte suveniruri de la ei. Le scotea şi se uita la ele şi îşi amintea fiecare caz în parte.
Plecând dintre cei vii la 81 de ani, putem spune că a trăit cât un patriarh. De altfel, “patriarh al chirurgiei româneşti” l-a numit şi doctorul Sorin Oprescu, în omagiu său de la catafalc.
O viaţă de om ca a doctorului Pesamosca a inspirat şi va inspira generaţii întregi de medici. De aceea a şi avut numeroşi discipoli şi putem fi bucuroşi că a lăsat în urmă o echipă de chirurgi extrardinari.
Ar fi o idee salutară ca acea cămăruţă în care a lucrat şi a trăit marele chirurg să fie transformată în muzeu. Ar fi o emblemă extraordinară pentru Spitalul “Marie S. Curie”, care a avut marea onoare să îl aibă printre doctorii săi pe Alexandru Pesamosca.
Dumnezeu să-l ierte pe doctorul Alexandru Pesamosca şi să-l aşeze printre tămăduitorii care L-au iubit pe Hristos, Doctorul Doctorilor, şi de la care au primit aici darul şi har peste har!