Doar la Ma’lula se mai vorbeşte limba lui Iisus

Ma'lula este un loc unic în întreaga lume, pe care orice creştin ar dori să-l viziteze dacă i-ar cunoaşte secretul: mica localitate din Siria este singura în care se mai vorbeşte limba aramaică, limbă pe care a vorbit-o Mântuitorul Iisus Hristos.

Ma’lula este un sat cu 5.000 de locuitori, situat la 70 de km vest de Damasc, capitala Siriei. Are casele lipite una de alta, cocoţate pe stânci deşertice. Comunitatea este formată din musulmani dar şi din creştini ortodocşi, care trăiesc în pace unii cu alţii. Bogăţia locului nu constă numai în frumoasa limbă veche, sfinţită de rostirea lui Iisus Hristos, ci şi într-o comoară de mult preţ: moaştele primei fecioare care a murit ca muceniţă a lui Hristos, Sfânta Tecla. Racla se află pe una din înălţimile orăşelului, adăpostite în mănăstirea dedicată ei, iar de departe se vede, impunătoare, şi statuia care o reprezintă de sfântă. Mănăstirea este de maici, iar lucrul uimitor este că Muceniţa, care l-a cunoscut pe Sfântul Pavel şi al cărui cuvânt apostolic l-a urmat, este binefăcătăoarea tuturor celor care o roagă ceva cu credinţă, indiferent de religie. Sfânta a primit darul facerii de minuni, mai ales al vindecărilor, aşa că asemenea rugăciuni împlineşte adesea atât creştinilor, cât şi musulmanilor. Oamenii locului sunt destul de săraci, trăiesc în condiţii grele de viaţă, mulţi dintre ei se ocupă cu păstoritul.

O şcoală pentru studierea limbii aramaice

Pentru conservarea limbii aramaice vorbite azi doar în această localitate, s-a înfiinţat în 2006 o şcoală. Interesul pentru limbă l-a arătat şi regizorul Mell Gibson, care pentru realizarea filmului „Patimile lui Christos”, a venit în acest loc pentru a transpune unele replici în aramaică şi a se documenta. Aramaica se vorbea în multe teritorii în vremea Mântuitorului: în locurile unde este Siria de azi, în Palestina, Liban şi împrejurimi. De cel puţin 100 de ani, limba aceasta s-a uitat în alte părţi, ca urmare a faptului că limba oficială, vorbită peste tot şi predată în şcoli, este araba. O parte din scrierile Bibliei au fost concepute în aramaică.



„Faptul că aici limba vorbită de Domnul nostru Iisus Hristos încă o poţi asculta pe stradă vorbindu-se curent, te transpune cumva în timp, şi parcă devii contemporan cu Mântuitorul şi cu Sfinţii Apostoli şi Ucenici. Iar faptul că melodicitatea limbii aramaice este una dulce fiind o îmbinare între ebraică şi arabă, şi mai mult se apropie de spiritul Evangheliei. Putem afirma că atât pentru ocrotirea Sfântei Tecla, care este socotită cea Întocmai cu Apostolii, cât mai ales pentru faptul că poţi asculta pe viu rugăciunea «Tatăl nostru» în limba aramaică, face ca aceste loc sa fie unul aparte pentru întreaga creştinătate”, ne-a spus părintele Gheorghe Costea, preotul românilor ortodocşi din Siria.




Logodnica fugară

Sfânta Muceniţă Tecla era ca de 18 ani când l-a auzit propovăduind pe Sfântul Apostol Pavel. Era logodotă cu un tânăr pe nume Famir, frumos la chip, de neam bun şi cu care urma să facă nunta în curând. Dar ascultând cuvintele care vorbeau despre Hristos, Mirele Ceresc, Tecla s-a aprins de dorul dumnezeiesc şi n-a mai dorit să se căsătorească, ci să trăiască în feciorie. Atât de mult i-au plăcut cuvintele despre Fiul lui Dumnezeu încât a stat la picoarele lui Pavel şi l-a ascultat, alături de alţi oameni, trei zile şi trei nopţi, fără să aibă nevoie de mâncare şi de somn. Mama şi logodnicul ei s-au supărat foarte tare pe ea şi, nereuşind s-o convingă să renunţe la noua credinţă, ei rămânând în continuare păgâni, au pârât-o mai-marilor cetăţii. A fost chinuită în fel şi chip, dar ieşea mereu vie şi nevătămată: din gropaa cu lei, cu şerpi şi alte lighioane a ieşit ca dintr-o grădină, fără nici o rană. Ba chiar o leoaică i-a lins picioarele. Nici focul n-a ars-o, căci Dumnezeu a dat o ploaie puternică peste rugul pregătit pentru ea. Au lăsat-o în pace, crezând că este vreo vrăjitoare, iar ea s-a retras în pustie şi a trăit o viaţă de rugăciune şi post până pe la 90 de ani. Vindeca diverse boli ale celor care veneau la ea. S-a sfârşit bătrână, fugind de nişte oameni tulburaţi la minte care au fost trimişi să-i facă rău. Se spune că s-a rugat să fie ascunsă în stâncă şi Hristos, pentru care a lăsat lumea, a despicat stânca în două ascunzând-o de rău-făcători. Atunci şi-a dat şi duhul în mâinile Domnului. Pe locul acela se află mănăstirea unde se păstrează şi moaştele sale care şi acum fac minuni.