Sfântul Ignatie, copilul purtat în braţe de Iisus

Creştinii l-au prăznuit la 20 decembrie pe Sfântul Mucenic Ignatie al Antiohiei.
Cu toate că sfântul este unul dintre cei mai importanţi, fiind ucenic al apostolilor Domnului şi episcop în Antiohia, viaţa lui este mai puţin cunoscută decât tradiţiile de Ignat, când se taie porcii pentru Crăciun. Acesta este şi motivul pentru care vom trece în revistă câteva momente importante ale vieţii martirului Ignatie, episcopul Antiohiei, supranumit şi Teoforul, adică "Purtătorul de Dumnezeu" care este în acelaşi timp "Cel purtat de Dumnezeu".
Supranumele de Teoforul vine de la două întâmplări definitorii pentru viaţa lui. "Purtat de Dumnzeu - ne spune tradiţia noastră creştină - s-a întâmplat la propriu. Când ucenicii lui Iisus au întrebat cine va sta de-a dreapta şi de-a stânga Lui în Împărăţia lui Dumnezeu, iscându-se şi un fel de ceartă între ei pentru întâietate, Iisus le-a răspuns: "Cine vrea să fie mai mare, să fie sluga tuturor", învăţându-i că mărirea se obţine prin smerenie şi umilinţă. Ca să-i facă să priceapă şi mai bine cât de smeriţi şi nevinovaţi trebuie să fie, a luat un copil în braţe, îndemnându-i să devină copii cu inima.

Copilul purtat în braţe de Iisus este Sfântul Ignatie, martirul de mai târziu. Iar la sfârşitul său mucenicesc, Sfântul avea să arate că şi el îl purta pe Dumnezeu în inima lui. În circul de la Roma, unde a fost dus spre martirizare, când fiarele l-au sfâşiat, acestea nu s-au atins de inima lui, care a fost găsită întreagă, iar în ea era scris cu litere de aur: "Iisus Hristos". Până la mucenicie, viaţa Sfântului Ignatie a fost una exemplară. După ce a stat sub ascultarea apostolilor lui Iisus, ucenic direct al Sfântului Evanghelist Ioan, la vremea maturităţii a fost ales de către însuşi Sfântul Petru episcop al creştinilor din Antiohia Siriei, acolo unde credincioşii şi-au spus prima dată "creştini".

Sfântul Ignatie a murit în anul 107, an în care împăratul roman Traian sărbătorea victoria asupra dacilor. Istoricii ne spun că sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă şi a durat 123 de zile, constând în ceea ce le plăcea romanilor: mult circ, pe lângă pâinea cuvenită. Şi-au dat viaţa în lupte 10.000 de gladiatori, iar luptele şi jocurile sângeroase au fost completate de 11.000 de fiare sălbatice, sacrificate după ce unele au fost săturate cu trupurile creştinilor.

În trecerea sa prin Antiohia Siriei, aflat într-o campanie în Orient, Împăratul Traian a fost înştiinţat că şeful creştinilor de aici, Ignatie, ar putea constitui un personaj bun pentru spectacolele sale de la Roma, iar moartea sa, o sperietoare pentru cei care ar îndrăzni să treacă la creştinism. Traian a poruncit ca Ignatie să fie arestat şi dus la Roma. Sfântul a fost însoţit de zece soldaţi foarte aspri care adesea l-au bătut pe drum şi pe care sfântul îi numea într-o scrisoare "leoparzi".

MĂCINAT DE DINŢII LEILOR
A fost un drum greu pentru episcopul care avea peste 70 de ani. Călătoria s-a făcut şi pe Marea Mediterană, şi pe pământ, poposind în unele oraşe. Ştim cu precizie că s-au oprit la Smirnum şi în fosta cetate Troia. Pe unde trecea, poporul credincios se aduna în jurul lui, iar el le dădea scrisori cu sfaturi şi învăţuri creştine. Era bucuros că va fi omorât pentru Domnul său, Iisus Hristos. Când au aflat că va fi dus la Roma spre a fi omorât de fiare, creştinii care aveau infleunţă la curtea imperială s-au gândit să aranjeze lucrurile ca episcopul Ignatie să nu fie ucis, căci era un bun păstor şi era foarte iubit de popor.

Aflând ce au de gând creştinii, Sfântul Ignatie le-a scris o scrisoare în care îi ruga să nu intervină pentru el, căci abia aşteaptă să sufere şi el pentru Hristos care S-a răstignit pentru noi. Le scria: "Vă rog să nu-mi arătaţi bunăvoinţa nepotrivită. Lăsaţi-mă să fiu mâncare fiarelor, prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi sunt măcinat de dinţii fiarelor ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos. Mai degrabă linguşiţi ca ele să-mi fie mormânt şi să nu lase nimic din trupul meu: ca nu adormind să fiu povară cuiva.

Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Iisus Hristos, când nici trupul meu nu-l va vedea lumea. Faceţi rugăciuni pentru mine ca să fiu găsit, prin aceste unelte, jertfă lui Dumnezeu. Nu vă poruncesc ca Petru şi Pavel. Aceia erau apostoli, eu, un osândit; aceia, liberi, eu, până acum rob. Dar dacă sufăr, voi fi un dezrobit al lui Hristos şi voi învia liber în El. Acum când sunt un înlănţuit, învăţ să nu mai doresc nimic".

La 18 decembrie, anul 107, au fost omorâţi cei care îl însoţeau pe Sfântul Ignatie, creştinii Zosima şi Lupus. Două zile mai târziu a fost dus în arenă şi bătrânul episcop. Doi lei au sfâşiat trupul lui, rămânând din el doar oasele mari şi inima întreagă. După ce s-a făcut curat în arenă, creştinii din Roma au luat rămăşiţele sale sfinte şi nisipul udat cu sângele mucenicesc şi le-au îngropat cu mare evlavie în cimitirul Dafini, din Antiohia. În felul acesta, sfântul care în copilărie a fost purtat de Hristos în braţe, iar la sfârşitul vieţii o parte din trup s-a dus în burţile leilor a devenit într-adevăr Purtător de Dumnezeu.

Numele Domnului s-a arătat tututor scris cu aur în inima sa iubitoare. Rămăşiţele pământeşti ale Sfântului se află în biserica dedicată lui în Antiohia pe care a păstorit-o vreme de 40 de ani.