Părintele Gherasim Iscu a plecat la ceruri de mână cu torţionarul său

Nu-i puţin lucru să-l ierţi din inimă pe cel care te-a chinuit cumplit, dorindu-ţi nu moartea, ci ceva mult mai rău: doar un strop de viaţă agăţată pe pragul dintre cele două lumi. Însă pentru un creştin înseamnă totul să împlinească porunca iubirii lui Hristos: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi".


Fără o motivaţie profundă ca aceasta nimeni n-ar fi suportat ororile închisorilor cu mintea întreagă şi fără să se înrăiască la rândul său. Un om care a devenit din ce în ce mai bun în vreme ce nu mai ştia nici el singur şirul suferinţelor din inchisoare a fost părintele Gherasim Iscu, pătimitor în temniţele de la Craiova, Aiud, Canal şi Târgu Ocna.

Intrat în viaţa călugărească din vremea adolescenţei, Grigore Iscu, cel născut în 1912 în părţile Bacăului din părinţi credincioşi, ajuns simplu monah, a primit demnitatea de stareţ al mănăstirii Arnota în 1939. Renunţând la stăreţie a intrat la Cernica, unde a fost numit bibliotecar-contabil al Seminarului de aici, numai că în 1941 biblioteca a fost desfiinţată pentru că avea multe cărţi legionare.

Un an mai târziu, Mitropolitul Nifon Criveanu l-a trimis misionar în Transnistria, unde a ctitorit biserici, a fost nu doar preot, ci şi învăţător şi profesor de religie, un real sprijin spiritual pentru românii de acolo. După un an s-a întors în ţară, fiind numit exarh al mănăstirilor din Oltenia şi stareţ al Tismanei pe care o reface, după ce în vremea lui Antonescu fusese transformată în închisoare pentru preoţii legionari.

La instaurarea comunismului, în diverse locuri din ţară s-au organizat mai multe nuclee de rezistenţă, unul dintre ele la mănăstirea Tismana, unde, la cererea generalului Carlaonţ, stareţul a găzduit luptătorii rezistenţei şi le-a oferit hrană. Generalul a încercat chiar montarea aici a unei staţii de emisie-recepţie prin care să se ţină legătura cu americanii. Toate acestea fiind aflate de Securitate în 1948, părintele a fost arestat.

După o lungă şi chinuitoare anchetă la penitenciarele de la Târgu Jiu şi Craiova, a fost condamnat la 10 de de temniţă grea şi 3 ani degradare civică pentru faptul că a oferit adăpost şi hrană celor urmăriţi de Securitate. În revista Vestitorul Ortodoxiei nr. 153 din 1996, părintele Constantin Hodoroagă mărturisea: "Atitudinea stareţului a uimit pe toţi. A suportat toate chinurile fără să recunoască pe cei implicaţi, în frunte cu generalul Carlaonţ. În urma îndelungatei anchete făcute de organele de Securitate, căpitanul Oancă, după ce a a obosit bătându-l, i-a spus: «Eşti nebun, toţi au recunoscut şi tot cincisprezece ani vei fi condamnat!»".

MINUNI ÎN "CAMERA 4 SPITAL"

De la Craiova a fost transferat la cumplitul Aiud, unde a supravieţuit prin rugăciunea inimii. Apoi a urmat perioada grea de la Canal, la brigada specială pentru preoţi cu regim de exterminare, unde era pus la munci foarte grele, cu hrană extrem de proastă, bătăi, privări de strictul necesar vieţii. Părintele Gherasim a fost între cei care au slujit zilnic Sfânta Liturghie, totdeauna bun şi milos cu deţinuţii, mereu gata la chemările fiecăruia dintre cei care aveau nevoie de spirjin moral, de spovedanie, împărtăşanie şi sfaturi.

Atitutdinea sa a atras teroarea dezlănţuită a torţionarilor. În special un oarecare Vasilescu, un infractor de drept comun, l-a torturat cumplit. Din cauza regimului dur a făcut tuberculoză. Bolnav, părintele Gherasim a fost mutat la spitalul-penitenticar Târgu Ocna, unde erau aduşi tuberculoşii, deşi tratamentul era zero. Pentru că se temeau să nu ia şi ei TBC, gardienii nu intrau în camere, iar mâncarea era adusă de deţinuţii de drept comun.

Iscu a fost dus în celebra cameră 4, numită şi "a morţii", pentru că de acolo mulţi plecau în lumea de dincolo. Acolo au stat şi Valeriu Gafencu, şi Ioan Ianolide, şi Richard Wurmbrand şi alţii. supravieţuitorii, ne-au lăsat mărturii preţioase. Bunătatea părintelui Gherasim se revărsa asupra tuturor. Până şi evreul Iacov avea să declare uimit: "Aici e o lume cum n-am bănuit cu putinţă, în tot cazul e o lume opusă celei din care vin eu. E cutremurător să mă regăsesc sufleteşte în atmosfera creştină pe care am respins-o cu îndârjire toată viaţa, o dată prin materialism şi a doua oară prin sionism." (din volumul Monahului Moise, "Sfântul închisorilor", Editura Reîntregirea, 2007).

În camera 4 spital deţinuţii stăteau şi câte 2-3 în pat. Părintele Gherasim a stat o vreme cu generalul Todirescu, fost comandant pe ţară al Jandarmeriei în vremea lui Carol al II-lea şi Antonescu. Deloc întâmplătoare împletirea destinului lor, pentru că fostul stareţ a făcut din fostul general un soldat al lui Hristos. Mai uimitor este însă că părintele Iscu le-a spus colegilor de temniţă că va pleca la Domnul în ziua de Crăciun.

S-au mai auzit astfel de profeţii, dar în acele condiţii întâmplările căpătau alte dimensiuni şi poate abia acolo şi-au aflat adevărata importanţă. O minune s-a întâmplat în ziua morţii părintelui Gherasim Iscu. Torţionarul Vasilescu, care la Canal îi făcuse viaţa un calvar părintelui, a ajuns şi el la Târgu Ocna cu tuberculoză şi voia lui Dumnezeu a făcut să fie în aceeaşi celulă amândoi. Cu ultimele puteri, în ziua de Crăciun 1951, blândul călugăr, ajutat de doi colegi, s-a dus la patul lui Vasilescu, l-a spălat pe faţă, i-a sărutat obrajii şi i-a spus că l-a iertat şi îl iubeşte.

Fostul torţionar a început să plângă, s-a spovedit la cel pe care îl bătuse cu ferocitate, şi a primit iertarea de la Dumnezeu împreună cu sfânta împărtăşanie.

În acea zi sfântă, părintele a plecat liniştit la Domnul. "Auzi? Cântă îngerii! A deschis ochii mari, privind la cer, printre gratiile de la fereastră şi cu un muc de lumânare aprinsă în mână a închis ochii şi a adormit în Domnul", spusese la moartea părintelui deţinutul Victor Stoica, citat în mărturiile sale scrise de un alt martor, Richard Wurmbrand.

La puţin timp, a plecat şi sufletul lui Vasilescu, asemănându-se cu tâlharul de pe cruce care s-a pocăit în ultimul moment.

Nota: Textul a fost publicat în Jurnalul de Duminică, 17 august 2009