Din revista Luceafărul de dimineață / august 2015
Geo Vasile:
Recital poetic cu personaje
Scriitoarea Daniela Șontică, născută într-o localitate din județul Buzău, este licenţiată a Facultății de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haretˮ. A debutat în 1989 în revista ieșeană Convorbiri Literare. Este autoare a volumelor Arlechini într-o pădure sălbatică, Editura Vinea, 1995 (versuri), Uitați-vă prin mine, Editura Brumar, 2007 (versuri), Însemnări din pridvor, Editura Trinitas, 2013 (eseuri), Iubita cu nume de profet, Editura Tracus Arte, 2014 (versuri). Cel mai recent florilegiu poartă expresivul titlu Privilèges de femme de lune, Editura Vinea, 2015, traducere în limba franceză de Claudiu Soare. Între anii 1993 și 2007 autoarei i-au fost acordate mai multe premii pentru poezie, dintre care semnalăm: „Ion Vinea”, Premiul revistei Luceafărul și Premiul Special „V. Voiculescu”. În prezent, Daniela Șontică este redactor-șef adjunct al Ziarului Lumina.
Încercând să comentăm, în primul rând, Iubita cu nume de profet, ne vine în minte, în chip reflex, numele autoarei, Daniela, evocându-l pe cel al lui Daniel, unul dintre cei patru mari profeți veterotestamentari, renumit în istoria biblică pentru puterea dată lui de Cel Atotputernic: puterea de a interpreta visele regilor și împăraților (Nabucodonosor, Darius etc.), precum și prin viziunile sale, am zice nostradamice avant la lettre, asupra unor evenimente mai îndepărtate sau mai apropiate în timp. Mântuitorul însuși pomenește o profeție a lui Daniel legată de vremurile de dinaintea Apocalipsei. Dacă acestei virtuți onirice a iluminărilor îi adăugăm inocența, ingenuitatea și puritatea sufletească a profetului (grație cărora a scăpat nevătămat de leii din groapa unde fusese aruncat), obținem portretul-robot al poetei noastre și, implicit, al spiritualității reperabile în volumul amintit.
Ermetic inaccesibilă puternicilor pământului, poezia Danielei Șontică își deschide larg ușile inocenților ce refuză să exercite orice fel de putere lumească, fiindcă ei posedă întreaga putere a credinței, inclusiv cea de a arde pe rugul imaginarului și al invizibilului. Roadele poetice aproape suprafirești nu se lasă așteptate, înflorind în această veritabilă ars poetica: „Îmi văd sfântul deghizat într-o lalea galbenă uriașă/ pe care o târăsc spre epitaf niște copii fericiți./ Din vârful stâlpului,/ duhul lui trimite fotoni spre ocrotiții deșertului,/ spre imprudenții care și-au trimis copilele după apă/ în toiul nopții,/ pe nisipul roșcat văd lumina scursă din vasele lor.// Chiar acum, un cactus dintr-o specie rară/ înmiresmează calea/ fecioarelor fără frică, fără părinți, fără lumeˮ.
Ușa poeziei nu are cheie și nici lacăt, căci este apărată de propria taină a incandescenței. În acest fel ne explicăm unele versuri sibilinice, al căror sens scapă cititorului grăbit: „Pe-aici, bărbații/ își poartă părul și bărbile roșii/ ca pe ultima dorință îndeplinită/ înaintea unei morți care/ durează foarte multˮ.
Hrănită la marea școală a poeziei noastre interbelice, dar și a celei postmoderne românești și europene, mai precis a ultimelor trei decenii, poezia Danielei Șontică, distinctă cu precădere printr-o scriitură epico-etică, din care nu lipsesc accentele unui tragism bine temperat, este populată de varii personaje-măști-roluri de compoziție, începând chiar cu iubita cu nume de profet ce deține taina tălmăcirii viselor precum profetul Daniel, în cazul de față al unui vis de iubire. În urzeala acestui vis se țese însăși autoarea, sub chipul „femeii cu semințeˮ. Din distribuția recitalului nu pot lipsi Scripcarul pe acoperișuri, Fetița munților, Lăptarul, Somnambula, Căutătorul de argint, Lot, Liftiera ce croșetează vise, Stăpânul frunzelor, Cititorul de cărți rare etc.
Poeta aduce în scenă inclusiv repertoriul cuplului, dar și metafora unor celebre femei arhetipale precum Evă rătăcitoare, Penelopă, Semiramida, astfel încât recursul la basmele copilăriei, la mitologie sau Biblie să devină apologuri, metafore revelatorii sau parabole-aforism. Emoționanta lor tandrețe, dramatismul și noima de umană frățietate, smerenia și pietatea lor sunt totuna cu mesajul poeziei prin care Daniela Șontică înalță adesea bariere de apărare în contra violențelor invazive și nemiloase ale actualității lumii în care trăim.
Una din aceste forme de apărare este iubirea în variile sale ipostaze, între sacru și profan, între carnal și spiritual, între cosmic și terestru, între efemer și peren, între resemnare și jertfirea vieții: „Îți dăruiesc venele mele transparente,/ varsă-ți viața în eleˮ. Iubita din poezia Copilul bun, odată vindecată de iubirile fugare ale trecutului ce au dat naștere unui „copil cu gust de pâine și vin”, și-l asumă pe acesta ca pe o cuminecătură: „l-am mâncat,/ l-am băut,/ și era bun./ Și a rămas cu mine până la sfârșitˮ.
Oferind metafore picturale, ingenioase, revelatorii, ce nu exclud metamorfoze onirice sau inefabile inflexiuni religioase, eul poetic își deconspiră sursele: nu numai viața și opera celui Atotputernic (asceză, expiere etc.), dar și marea și nepieritoarea poezie a unui Marin Sorescu (Căutătorul de argint sau emoționanta confesiune pe celebrul motiv malaimée), Traian T. Coșovei, Mircea Ivănescu sau Gellu Naum (Doar noutatea aceasta). Acest ultim text, extrem de atașant, demonstrează că poezia nu se adresează întotdeauna unei percepții confiscate de rațiunea sau logica noastră cea de toate zilele. Același lucru are loc în poezia Dorință, ce pare scrisă de o stranie Isoldă în așteptarea lui Tristan: „Numărasem zilele fără el/ și n-am mai dorit/ decât să știu să cânt/ fado-ul stingher,/ să mă împrietenesc cu rechinii,// apoi să devin exagerat de înaltăˮ.
Înapoia pleoapelor versatilei dicțiuni poetice a Danielei Șontică se disimulează balul mascat al unei umanități ce a ales. Unii s-au lăsat posedați ireversibil de sterilele ispite lumești, ceilalți, aflați în exil pe pământ, aspiră la clipa zborului în tărie. Aflați sub simbolul feminin al lunii și al oglinzilor, al idealului unei frumuseți neprihănite, fără de timp și fără de loc a iubirii, a se descifra metafora la femme aux mains-miroirs, aceștia din urmă vor fi privilegiații poeziei și ai mântuirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu