Credinciosule Sancho

Orice Dulcinee

ar da un şut în fund mârţoagei,

ar lua condeiul şi i-ar scrie

credinciosului Sancho,

spre clarificare.

Ay, ce mult l-am iubit pe Don Alonso,  

l-am cioplit în aur şi fulgere,

i-am pus pe cap cunună de pietre scumpe

şi i-am pus în dreapta sabie de argint,

l-am trimis în vâltoarea bătăliilor

ca să-l pot adora de departe,

să-l văd neclar şi uriaş în rugul deşertului,

era cel mai frumos dintre toţi, îţi jur,

munţi de hârtie am cheltuit

scriindu-i despre o mare iubire, 

râuri s-au vărsat cu totul în mare,

oceane s-au urcat la cer,

s-au schimbat regi şi palate,

lumea părea la picioarele bărbatului fără seamăn.

Iar eu,

desigur,

ce mult

l-am iubit

pe Don Alonso,  

ce mult!

Adevărata Dulcinee ar da un şut în fund

mârţoagei lui ponosite şi ţi-ar scrie

că aşa se face, credinciosule Sancho,

că mi-am trimis inima pe şesuri cu gazon  

direct spre morile de vânt

dar acolo, ce folos? - mestecă întruna

nesfârşite deliruri despre

Don Miguel, de parcă pe el l-aş fi iubit,

de parcă aş fi îmbrăcat degeaba rochiile de muselină

când binevoia să ne facă o vizită 

cavalerul nici unei tristeţi.