Ei nu se opresc niciodată,
abia dacă îşi întorc privirile,
retina lor abia dacă mai ţine minte
propriul colţ de ochi.
Ei nu sunt nefericiţi
nici atunci când nu sunt fericiţi,
ei privesc totdeauna înainte,
timpul lor nu are nimic în comun
cu cearcănele clipelor în care,
invizibilă, de dincolo de cortină,
eu aştept să se împiedice unul dintr ei,
pentru ca, ajutându-l să se ridice,
să mă poată vedea, în sfârşit,
iar eu să-l întreb:
Suntem fraţi, nu-i aşa?
Poem din volumul "Uitaţi-vă prin mine", Editura Brumar, 2007
2 comentarii:
O dată, de două, de trei ori și tot aș mai citi-o! Fiecare rostire are luciri sidefii. Delicata ta poezie, am s-o recit pentru orbii mei.
Draga Catia, ma flatezi... esti foarte generoasa cu aprecierile. As vrea sa citesc si eu romanele tale, poate facem cumva sa intru in posesia lor. Se gasesc in librariile bucurestene?
Trimiteți un comentariu