La ceas de poveşti cu o fostă elevă a Agathei Grigorescu Bacovia

Pe doamna Aurica Băjenaru o cunosc de câţiva ani buni, am avut adesea prilejul de a-i asculta interesantele povestiri despre anii de tinereţe. Într-o zi, pe când îmi povestea că a avut-o profesoară pe soţia poetului George Bacovia, mi-a venit ideea să scriu despre acest lucru. Probabil a funcţionat telepatia, căci exact atunci mi-a zis şi ea: "De ce nu-mi iei şi mie un interviu? Uite câte lucruri ştiu…"

Doamna Băjenaru a fost jurist în Ministerul de Interne. Acum, la cei 86 de ani, este încă o fire activă, este la curent cu toate ştirile, şi dezbate chiar şi politica din când în când. Deşi nu îi place deloc ce se întâmplă la noi în acest domeniu, merge conştiincioasă la fiecare votare. Pe vremuri, printre altele, sarcina sa la locul de muncă era să popularizeze legile nou-apărute printre angajaţi. "Eram lucrător cu gura", spune doamna noastră. N-a fost membră de partid, a reuşit această performanţă, deşi a lucrat în justiţie. Despre orice are ceva interesant de spus, uneori este tăioasă în replici, ceea ce nu totdeauna i-a adus prieteni... "Dacă nu pot să tac!", mai spune doamna jurist. În timp, auzul a mai lăsat-o şi spune cu umor că a auzit prea multe răutăţi la viaţa sa şi de aceea a păţit asta.

Examene grele din vremuri şi mai grele

Doamna Rica, aşa cum îi spun apropiaţii, a învăţat la două licee bucureştene, "Domniţa Ileana" şi "Regina Maria".

În 1945, pe fondul sărăciei care a urmat după război, a fost nevoită să "dea două clase într-una", pentru a termina liceul mai devreme cu un an şi a-şi scuti părinţii de nişte taxe în plus. Povesteşte: "Zece fete din clasa de 35 de eleve am făcut asta, am învăţat mult în acel an. Legea învăţământului de atunci ne permitea să dăm două clase într-una cu condiţia să avem mediile peste 8. Şi la fiecare materie trebuia să ne ridicăm în picioare să spunem profesorului că dorim să ne asculte mai devreme pentru a ne încheia mediile, să avem situaţia încheiată înaintea celorlalţi elevi din clasă. Am procedat aşa la toate materiile, iar când a venit rândul să facem asta şi la limba română, doamna profesoară Agatha Grigorescu Bacovia s-a enervat. Toate cele zece fete eram pregătite să ne asculte, am rugat-o frumos, dar a sărit ca arsă: "Cum, vreţi doi ani într-unul? Cum te cheamă? Băjenaru Aurica. Stai jos, nota 3!" Şi aşa a făcut cu toate. Ne-am plâns, am bocit, nu pentru un 3, că media tot ne ieşea de trecere, dar nu mai era peste 8 media generală. A venit diriginta la ora următoate şi când ne-a văzut aşa plânse pe toate ne-a întrebat ce am păţit. Atunci i-am povestit, ne era martoră toată clasa, şi a luat catalogul, s-a dus imediat la cancelarie, a convocat consiliul profesoral şi a pus în discuţie cazul nostru. La ora următoare de limba română, a venit Agatha spăşită şi ne-a făcut la fiecare din 3 câte un 8. Soţii Bacovia stăteau în acelaşi cartier cu mine, pe Olteniţei. După ce am terminat liceul, când o vedeam pe stradă nici n-o salutam. Am considerat că a făcut o răutate gratuită cu noi atunci. Ştia ea cât de mult m-am chinuit să învăţ la toate materiile şi să dau toate diferenţele acelea? Noroc că am avut-o profesoară doar un an! Mă ţinea în gazdă un frate mai mare, avocat. Venea noaptea la 3 şi îmi stingea lampa. Îi ziceam: "Stai, nene, că abia m-am trezit acum", dar eu de fapt învăţam toată noaptea... Ce să mai spun despre Agatha? La orele de literatură ne recita tot timpul poezii de George al ei, "Plumb… şi toate celelalte poezii ale lui. Îi populariza opera. Au avut un fiu, Gabriel, care a ajuns violonist, dar din câte ştiu nu a fost aşa de mare ca ei. Un frate al meu era coleg cu el la Liceul "Gheorghe Şincai". Gabriel al lor a rămas repetent de câteva ori. Şi doamna Bacovia era invidioasă pe noi, elevii care învăţam bine. Altfel nu îmi explic răutatea ei.

Am luat bacalaureatul, apoi am dat examen la trei facultăţi, am intrat la toate, dar am ales Dreptul. Din cauza stresului şi a oboselii prea mari, după examene am făcut şi hepatită, şi tifos. Am stat şase săptămâni în spital. Dar nu am avut de ales, a trebuit să învăţ aşa mult pentru că părinţii mei erau ţărani, din satul Bălăria, judeţul Teleorman, nu erau avuţi, mai aveam fraţi la şcoală, m-am gândit să le mai reduc cheltuielile cu un an. Am fost opt fraţi şi toţi am învăţat carte, deşi ne trăgeam din oameni simpli. Am avut şi minte bună, dar şi ambiţie, pe lângă nişte părinţi foarte înţelepţi. Tata făcea negustorie, aşa ne-a ţinut pe toţi la şcoală".

După depănarea acestor amintiri, mă uit la poza veche care o arată pe Aghata Bacovia atât de serafică şi frumoasă încât nu mi-o pot imagina decât soţie de poet trist şi melancolic până la depresie. Şi când te gândeşti că o toană de moment a făcut ca amintirea ei să rămână grea ca plumbul în colţul inimii celor zece eleve de liceu bucureştean!...

A donat o casă bisericii din Valea Plopilor

Doamna Băjenaru este singură de mai mulţi ani. Îi ţin de urât amintirile şi, din când în când, câţiva apropiaţi care îi mai trec pragul s-o întrebe de sănătate. Este o persoană credincioasă, merge în fiecare duminică şi sărbătoare la biserică. Îşi aminteşte cum mama sa ţinea posturile cu aşa mare stricteţe că nici atunci când era foarte bolnavă nu se abătea de la post, chiar cu sfaturile fiilor săi ajunşi medici. De la părinţii săi blânzi şi cumsecade - pe care i-am admirat de atâtea ori în tabloul de pe peretele din hol - a moştenit şi dânsa credinţa, înclinarea spre lucruri curate şi dorinţa de dreptate. Tot de la ei a moştenit şi casa bătrânească din satul natal, care azi se numeşte Valea Plopilor, şi pe care a donat-o bisericii spre a fi casă parohială.