Astăzi se împlinesc 106 ani de la naştera lui Radu Gyr. De la Monica şi Demostene Popa, fiica şi ginerele lui, aflăm că opera publicată a poetului s-a îmbogăţit cu câteva zeci de poeme antologate recent în substanţialul volum "Poeţi după gratii", apărut la Editura Mănăstirii "Petru Vodă".
Cei doi soţi ne-au mai spus că au intentat proces pentru obţinerea unor despăgubiri morale pentru cei aproape 16 ani de detenţie politică suferiţi de poet în vremea comunismului. Deşi vremea detenţiei se află consemnată în arhivele vremii, totuşi, legal, era nevoie şi de declaraţia unui fost coleg de temniţă care să "ateste" că poetul a trecut pe acolo. Cu puţin timp înainte să plece la Domnul, mitropolitul Bartolomeu Anania a fost rugat să dea o astfel declaraţie scrisă, iar ierarhul a făcut-o. Fostul mitropolit al Clujului a scris nu o simplă declaraţie, ci un text literar, pur şi simplu. Bineînţeles, actul este autentificat la notar şi are valoarea juridică necesară. Soţii Popa ne-au oferit acest text spre publicare. Din lipsă de spaţiu, vom cita doar câteva fragmente semnificative.
"(...) Pe poetul Radu Demetrescu (Gyr) l-am cunoscut pe la mijlocul anilor â40 ai secolului trecut, când împreună cu familia sa, la invitaţia părintelui Gherasim Bica, a venit să-şi petrească o vacanţă în Mănăstirea Polovragi, la linişte şi aer. (...) Deşi încărcat de suferinţe, cu ani grei de puşcărie în spate, cu un ochi pierdut pe front, cu trupul ros de multe beteşuguri, poetul se desfăşura vesel, glumeţ, sorbind fiecare picătură de viaţă cu voluptatea celui ce-i cunoaşte preţul. (...) În timpul anchetelor care au urmat arestării mele din vara anului 1958 eram întrebat de relaţiile mele cu Radu Gyr şi despre "ajutoarele" pe care i le dădusem acestuia. "Ajutorul legionar" era socotit drept una dintre cele mai vii şi acoperite activităţi reacţionare. Definiţia era foarte largă: ajutorul putea fi material sau moral, bani, mâncare, găzduire, în genere orice fel de asistenţă, chiar un sfat, o îndrumare socială şi, până la urmă, simplul fapt că între doi sau mai mulţi presupuşi legionari ar fi existat vreo legătură cât de cât. Ancheta nu părea deloc interesată de faptul (sau explicaţia) că între mine şi Radu Gyr existase o legătură şi o prietenie de la scriitor la scriitor sau, în ultimă instanţă, de la om la om. Anchetatorii erau bine informaţi că Gyr băuse şi mâncase în casa mea, că-i dusesem cadouri la spital, că intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui în literatură, că "activasem" pentru supravieţuirea şi infiltrarea lui în societatea socialistă.
Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo două-trei săptămâni; nu tăgăduiam că l-am asistat pe poet în unele trebuinţe, dar nu recunoşteam nicicum că aceasta ar fi avut cumva semnificaţia unui "ajutor legionar". Dar nici nu era nevoie de recunoaşterea mea. Anchetei îi trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor aparţinea Securităţii, procurorului, tribunalului. Doar la Aiud aveam să aflu, din contactele cu doctorul Sârbulescu şi alţii că o vreme figurasem în lista lotului Gyr, dar pesemne că anchetatorii s-au răzgândit.
Dintre camarazii de celulă din închisoarea de la Aiud mi-l amintesc pe un Popescu, avocat, care a adus vestea sigură a arestării lui Radu Gyr.
Într-o bună zi, am fost scos din celulă, am primit hrană rece şi apoi dus cu un jeep la Bucureşti, unde m-am trezit în arestul de pe Uranus. Mi se spusese că voi fi martor (al acuzării, bineînţeles) în procesul lui Radu Gyr. Aici trebuie să mă opresc un moment şi să-mi amintesc bine că am fost martor în procesul lui Gyr înainte de a fi avut loc procesul meu. Asistenţa era puţină în procesul lui Gyr; oricum mai puţini în sală decât în boxa acuzaţilor. Prin ochelarii lui enormi, poetul privea tăcut. Din treacăt le-am văzut, pe banca din faţă, pe doamna Flora, soţia poetului, şi - mi se pare - pe Monica, fiica sa, şedeau împietrite de spaimă. Procurorul a subliniat legăturile mele cu Radu Gyr, comandant legionar, "condamnat la moarte pentru crimele lui împotriva noii orânduiri sociale".
Pe Radu Gyr l-am revăzut mai apoi în primăvara lui 1960, când am fost citat martor în procesul lui Radu Pătrăşcanu. Vestea revederii cu vechiul meu prieten Gyr a fost de natură să descumpănească, mai ales că ştiam verdictul de condamnat la moarte pe care i l-a adus Securitatea, dar pe care nu l-au pus în aplicare. Gyr şedea în spatele unei mese mari. Era foarte slab, cu obrazul galben, şi nu ştiam dacă mă vede sau nu prin ramele groase ale ochelarilor când a căzut pradă unui puseu hipertensiv. Sergentul care ne supraveghea s-a speriat şi a vrut să dea alarma, dar poetul i-a făcut semn să stea; din buzunarul celălalt a scos o pastilă (o pastilă din cele pe care le purta totdeauna la el, şi se vedea că-i erau îngăduite şi-n puşcărie) a înghiţit-o şi după câteva minute şi-a revenit.
Aveam să-l mai revăd doar peste mulţi ani, în 1972, la Bucureşti, în apartamentul său de pe strada Nikos Belloianis, fostă Atena. Era liber, în mijlocul familiei, dar manuscrisele lui literare erau captive încă, grămădite pe o poliţă, în cartoanele pe care nimeni nu îndrăznea să le deschidă.
În seara zilei de 30 aprilie am aflat că a murit Radu Gyr, la înmormântarea căruia nu m-am putut duce, mulţumindu-mă să trimit o jerbă de flori şi să spun o rugăciune cu capul pe pernă, fiind foarte bolnav (...)."
Actul a fost autentificat la 29 octombrie 2010.
Nota: Acest text l-am publicat in Ziarul Lumina de azi, 2 martie, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu