Zilele trecute, fiind în trecere prin Piaţa Romană, pe lângă clădirea ASE-ului, mi-a atras atenţia o expoziţie atipică, organizată ad-hoc pe gardul instituţiei. Mai multe fotografii cu explicaţiile aferente reuşeau să introducă trecătorul şi admiratorul de câteva minute al expoziţiei într-o lume a extraordinarului curaj de care a dat dovadă un om inspirat de Dumnezeu: inginerul Eugeniu Iordăchescu. Fotografiile cuprindeau scene din timpul lucrărilor de translare a celor opt biserici bucureştene pe care Nicolae Ceauşescu le-ar fi demolat dacă inginerului Iordăchescu nu i-ar fi venit ideea de a le muta pur şi simplu din loc. Cei din jur au fost speriaţi de idee, au crezut că nu aud bine când acest om a spus că le va muta cu o metodă care nu va deranja nici măcar un centimetru din interiorul sau exteriorul clădirii. Curios este că dictatorul, deşi mirat de îndrăzneala propunerii, n-a refuzat ideea. Poate şi pentru faptul că inginerul avea deja un nume în domeniul construcţiilor din România acelei vremi, făcuse nişte lucrări de care se ţinea seama, iar regimul putea să şi le revendice drept realizări ale socialismului. Pe de altă parte, soţii Ceauşescu erau convinşi că acea idee nu va reuşi în practică. După ce, în vara lui 1982, a reuşit să transleze prima biserică, bijuteria de la Schitul Maicilor, Ceauşeasca ar fi exclamat: "Ai văzut, Nicule, că a reuşit?"… Şi reuşitele s-au ţinut lanţ, fiind translate alte clădiri-monument: biserile "Olari", "Sfântul Ilie" - Rahova, "Mihai Vodă", complexul mănăstiresc de la Antim, bisericile "Sfântul Ioan" - Piaţă, "Cuibul cu Barză" şi "Sfântul Gheorghe" - Capra.
Merită să ne amintim cu recunoştinţă că la 21 ianuarie s-au împlinit 26 de ani de când inginerul şi echipa sa de 20-30 de oameni, după o pregătire de patru luni, au reuşit să transleze Palatul Sinodal de la Antim. Genialul inginer povestea că aceasta a fost cea mai grea construcţie translată în România - 9.000 de tone -, la care s-a adăugat şi greutatea cărţilor din bibliotecă, de peste 1.000 de tone. Lucrările pregătitoare translării au durat mai bine de patru luni, iar rotirea în sine a clădirii s-a făcut la 21 ianuarie 1985, pe un ger de minus 18 grade, a durat 6 ore, translarea făcându-se pe o distanţă de aproape 10 metri. A fost mutată şi biserica o lună mai târziu, la 20,35 metri vest, pe o temperatură de minus 20 de grade.
Acea expoziţie situată în calea trecătorilor nu exprimă nici pe departe recunoştinţa şi admiraţia pe care ar trebui să i le purtăm acestui român. Şi am putea învăţa de la el că există momente când trebuie să ne facem datoria cu orice preţ şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de neamul nostru. Acum, după aproape 30 de ani de la salvarea prin translare a primei biserici din Bucureşti - şi nu doar acum -, inginerul Eugeniu Iordăchescu merită din plin reverenţa noastră şi mai ales neuitarea noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu