duminică, 25 august 2013

Stăpânul frunzelor

Era într-adevăr un băiat foarte bun,
mi-am dat seama de asta
când a vomitat cordonul de mătase
din care s-a răspândit în jur atât de multă linişte
încât şi frunzele plopilor de pe marginea drumului 
s-au oprit din tremur -  
„e poate stăpânul frunzelor de plop”
m-am gândit.

În afară de asta
câinii se gudurau fericiţi
când îl vedeau de departe,
copiii de la sânul mamelor arătau spre el cu încredere,
iar în sinea mea
am văzut chiar un bolnav cum s-a atins de el optimist
şi cu privirea apoasă.

Drumul era aspru ca o scoarţă de copac
şi l-am luat de mână.

vineri, 2 august 2013

Orbilor mei

Ei nu se opresc niciodată,
abia dacă îşi întorc privirile,
retina lor abia dacă mai ţine minte
propriul colţ de ochi.
Ei nu sunt nefericiţi
nici atunci când nu sunt fericiţi,
ei privesc totdeauna înainte,
timpul lor nu are nimic în comun
cu cearcănele clipelor în care,
invizibilă, de dincolo de cortină,
eu aştept să se împiedice unul dintr ei,
pentru ca, ajutându-l să se ridice,
să mă poată vedea, în sfârşit,
iar eu să-l întreb:
 Suntem fraţi, nu-i aşa?

  Poem din volumul "Uitaţi-vă prin mine", Editura Brumar, 2007